Zona de stabilitate

Echipa EXELO
Zona de stabilitate

Zona de Stabilitate a lui Toffler
Cum să-ți găsești pacea în mijlocul haosului
Care este „Zona ta de Stabilitate”?
De câte ori ai avut una din „acele zilele”?

Ai simțit vreodată că toată viața ta se schimbă peste noapte?  Apar idei noi la locul de muncă, proceduri noi de învățat, colegi noi de cunoscut sau o nouă locație cu care trebuie să te obișnuiești, iar lista nu se oprește aici!
La sfârșitul acestor zile abia aștepți să ajungi acasă! Intri pe ușă și lași tot stresul afară, ești înconjurat de apropiații tăi, de tot confortul oferit de lucrurile tale preferate. Acasă este locul tău sigur, iar când ești acolo tot stresul locului de muncă dispare.
Provocările cauzate de schimbare sunt comune. De fiecare dată când ne uităm în jur observăm cum tehnologia se schimbă, iar mulți oameni se simt presați să țină pasul cu lumea înconjurătoare, chiar dacă ritmul este mai alert decât sunt ei obișnuiți. Tu îți iei telefonul cu tine peste tot, chiar și în vacanță? În loc să te relaxezi seara îți folosești laptop-ul pentru a fi la curent cu tot ce se întâmplă?
Dacă și tu faci aceleași lucruri se poate să te simți copleșit, fără putere și suprasolicitat. Vestea bună este că îți poți crea propria ta „Zonă de Stabilitate” care să te ajute să faci față schimbărilor din viața ta. Locurile familiare, cum sunt propria casă sau cafeneaua favorită, pot deveni locuri necesare care să-ți lăse mintea și corpul să se reîncarce.
Alvin Toffler a prezentat pentru prima dată conceptul de „Zonă de Stabilitate” personală în cartea sa din anul 1970: „Future Shock”. Chiar dacă teoria nu a fost niciodată acceptată la nivel academic, este în continuare de interes și relevantă în relație cu societatea în care trăim.

Zona de Stabilitate a lui Toffler

Conceptul lui Toffler este relativ simplu, acesta definește Zonele de Stabilitate ca fiind locuri sau lucruri care vă fac să vă simțiți în siguranță și creează o atmosferă relaxantă.
În fapt, acestea nu se limitează doar la locuri specifice, ci pot fi:

  1. Persoane care creează o atmosferă relaxantă și de siguranță, ascultându-vă fără a vă critica, fapt pentru care simțiți că nu este nevoie să disimulați în preajma lor;
  2. Idei care oferă stabilitate emoțională; pot fi de natură religioasă, politică ori valori adânc înrădăcinate în conștiința dumneavoastră (ex.: protecția mediului);
  3. Locuri care creează un sentiment de siguranță, ca locuința personală (cel mai frecvent), o cafenea etc. (locurile sunt cele mai des întâlnite zone de stabilitate);
  4. Obiecte preferate, în preajma cărora vă simțiți relaxat și în siguranță;
  5. Organizații sau grupuri în care vă simțiți binevenit; de exemplu: un club favorit, un grup profesional sau chiar propria companie.

Ca angajator sau lider, este necesar să înțelegeți importanța Zonelor de Stabilitate pentru angajați și să vă încurajați echipa să le valorifice cât mai des. Această abordare este utilă și în gestionarea stresului specific activității curente, dar mai ales atunci când compania trece prin perioade de tranziție cu impact major, precum o fuziune.
Dacă lucrezi într-un mediu unde nu ai un loc al tău, stabil, s-ar putea să-ți fie greu să ai un loc pe post de Zonă de Stabilitate la locul de muncă. În această situație ai putea avea mereu cu tine obiecte care creează aceste zone, cum sunt fotografiile, sau ai putea să te bazezi pe lucruri mai puțin materiale, cum sunt oamenii sau ideile, care te pot ajuta să accepți schimbările.

Identificarea Zonelor tale de Stabilitate

Pentru a determina Zonele de Stabilitate personale este important să identificați două sau trei opțiuni pentru fiecare dintre cele cinci categorii de mai sus. Ulterior, selectați acea opțiune care oferă cele mai satisfăcătoare răspunsuri la întrebările de mai jos:

  • Cât de stabile sunt? (spre exemplu persoana de stabilitate va fi întotdeauna alături de dumneavoastră?; cafeneaua preferată va exista pe termen lung?) Este important să alegeți persoane, locuri și obiecte care nu se vor schimba în același ritm cu restul lumii, pentru a vă asigura stabilitatea. Alegeți opțiunea optimă ținând cont de criteriile: consecvență, fiabilitate și confort.
  • În ce măsură le puteți controla? Puteți implementa schimbări când doriți?
  • Petreceți suficient de mult timp pentru a alimenta aceste zone de stabilitate? Va fi necesar să investiți timp în dezvoltarea și menținerea Zonelor de Stabilitate, în special când este vorba de persoane. Dacă nu dispuneți de timpul sau dorința de a investi în aceste relații, locații sau obiecte, este posibil să descoperiți că, în timp, acestea nu mai sunt atât de reconfortante precum erau inițial.
  • Zonele de Stabilitate se vor menține constante și stabile în timp? Unicul element de care puteți fi sigur vreodată este schimbarea. Deși vă doriți elemente stabile în viața dumneavoastră, care să nu se modifice rapid, veți descoperi în timp că lucrurile se schimbă. Zonele de Stabilitate alese sunt capabile să treacă testul timpului?

Crearea de Zone de Stabilitate pentru echipă

Următorul pas – Crearea Zonelor de Stabilitate pentru echipa dumneavoastră este importantă în special în perioadele de schimbare. Pentru a face posibil acest lucru este important să aveți în vedere următoarele aspecte:

  • Asigurați-vă că membrii echipei dumneavoastră își respectă pauzele de prânz;
  • Încurajați membrii echipei să nu lucreze peste noapte și în weekend;
  • Aveți în vedere furnizarea de seminarii de gândire pozitivă, leadership sau delegare;
  • Luați în considerare oferirea de stimulente pentru ca membrii echipei să participe la exerciții fizice.

Puncte cheie:

Mediul social și cel de afaceri sunt foarte dinamice. Gestionarea acestor schimbări este o sursă semnificativă de stres și vă poate face să va simțiți copleșit. De aceea, având la dispoziție zone familiare și sigure veți putea gestiona mai ușor situațiile stresante. Zonele de Stabilitate vă pot oferi un sentiment de siguranță și vă pot proteja din punct de vedere psihologic împotriva impactului schimbărilor din jur.
În orice tip de activitate profesională, poate fi important pentru angajați să dispună de Zone de Stabilitate. Dacă sunteți responsabil pentru o echipă și aceasta se află în dificultate din punct de vedere al acceptării schimbării, atunci puteți informa membrii echipei în privinta zonelor de stabilitate și îi puteți susține în identificarea modalităților de a le valorifica în momente dificile. Făcând acest lucru, angajații își pot reînnoi energia cognitivă și vor putea face față mai ușor stresului generat de schimbare.

Adaptare după Toffler’s Stability Zones, https://www.mindtools.com

Pentru că te interesează certificarea Lean Six Sigma Black Belt, îți putem trimite un test cu 30 de întrebări care să te ajute să îți faci o idee despre tipul de examen, conceptele abordate și microlimbajul specific.
Pentru că te interesează certificarea Lean Six Sigma Black Belt, îți putem trimite un test cu 30 de întrebări care să te ajute să îți faci o idee despre tipul de examen, conceptele abordate și microlimbajul specific.
Pentru că te interesează certificarea CBAP®, îți putem trimite un test cu 30 de întrebări care să te ajute să îți faci o idee despre tipul de examen, conceptele abordate și microlimbajul specific.
Pentru că te interesează certificarea CBAP®, îți putem trimite un test cu 30 de întrebări care să te ajute să îți faci o idee despre tipul de examen, conceptele abordate și microlimbajul specific.
Pentru că mulți am fost surprinși de noua situație, un ghid cu recomandări privind comunicarea online poate fi de ajutor. Avem nevoie de coordonatele tale ca să ți-l trimitem.
Pentru că mulți am fost surprinși de noua situație, un ghid cu recomandări privind comunicarea online poate fi de ajutor. Avem nevoie de coordonatele tale ca să ți-l trimitem.
Pentru că te interesează certificarea PMP, îți putem trimite un test cu 30 de întrebări care să te ajute să îți faci o idee despre tipul de examen, conceptele abordate și microlimbajul specific.
Pentru că te interesează certificarea PMP, îți putem trimite un test cu 30 de întrebări care să te ajute să îți faci o idee despre tipul de examen, conceptele abordate și microlimbajul specific.
Organizează o simulare pentru echipa ta
Organizează o simulare pentru echipa ta